Istoric

În a doua jumătate a secolului XIX s-au constituit în banat mai multe asociaţii profesionale ale învăţătorilor, care au contribuit la îmbunătăţirea procesului de învăţământ, la orientarea progresistă a învăţătorilor, la creşterea solidarităţii lor, la promovarea culturii în masă. Printre acestea un rol important l-a avut: “Reuniunea învăţătorilor români de la şcolile confesionale ortodoxe din dieceza Caransebeşului”.

În anul 1869, Şcoala confesională din Berzovia aparţinea de cercul şcolar Vârşeţ. În tabelul învăţătorilor din acest cerc şcolar figurează şi Ioachim Ogîrlaciu din Jidovini, în etate de 55 de ani, având 35 de ani de serviciu ca învăţător la această şcoală, iar studii, o clasă maghiară şi preparandia. Conform contractului încheiat între învăţător şi comună, în anul 1869, învăţătorul era platit cu 235 florini pe an.

Clădirile şcolare, mobilierul şi materialele didactice nu corespundeau cerinţelor învăţământului. În cercul şcolar Vârşeţ, în anul 1869, numai 3 şcoli aveau hărţi, glob pământesc, planşe pentru ştiinţe ale naturii şi tabele cu literele alfabetului, 2 şcoli aveau numai hărţi şi glob pământesc, iar în 10 şcoli nu se găsea nimic.

După unirea de la 1918 şcoala din Berzovia este transformată din şcoală confesională în şcoală naţională de stat. Din acest moment învâţământul se desfăşoară numai în limba română, în două localuri de şcoală unde frecventează cursurile şi copiii de alta naţionalitate: slovaci, germani, maghiari. Datele din arhiva şcolii arată că în anul şcolar 1920-1921 au urmat cursurile 35 de elevi, iar în anul următor numărul lor creşte la 137, cu 3 posturi de învăţători. Şi în această perioadă frecvenţa lasă mult de dorit. Dintr-un tabel al absenţelor elevilor din clasa a II-a, în anul şcolar 1920-1921 s-au înregistrat 4827 ore de absenţe motivate şi 3665 ore de absenţe nemotivate.

Într-un proces verbal de inspecţie din 25 noiembrie 1940, se apreciază că: “această şcoală stăruie cu harnicie şi înţelegere pe planul tradiţional al bunului simţ şi al credinţei permanente”.

Începând din anul şcolar 1927-1928 şcoala funcţionează cu 7 clase, cu 147 de elevi, dintre care 12 au fost înscrişi în clasa a VII-a.

Dintre învăţătorii carea au funcţionat în primii ani după Unire, amintim pe Ioan Chevereşan, Emil Spindler şi Petru Sfera, ultimul deţinând şi funcţia de director al şcolii, până în anul 1936, când a fost transferat la Reşiţa. Începând din anul 1932 cadrele didactice au o mare stabilitate, mai ales Grecu Achim şi Grecu Maria, care au funcţionat la această şcoală, fară întrerupere, până la ieşirea la pensie. Între anii 1936-1959 postul de director este ocupat de învăţătorul Grecu Achim.

Tot în anul 1936 sunt repartizaţi la şcoala din Berzovia învăţătorii Florescu Victor şi Alexandrina, care stau aici până în anul 1949.

În ciuda greutăţilor materiale, a sacrificiilor umane şi a lipsei de cadre, dupa cel de-al doile razboi mondial, cadrele didactice rămase la catedră desfăşoară o intensă activitate instructivă şi educativă. Afirmaţia este susţinută de un proces verbal de inspecţie din 28 noiembrie 1945: “Subsemnatul inspector şcolar de circumscripţie din regiunea Şcolară Cluj, am ajuns la şcoala din Berzovia, judeţul Caraş Severin, unde mi-am început activitatea de supracontrol ordonată prin telegrama Ministerului Educaţiei Naţionale cu nr. 316.637/1945. Şcoala din Berzovia cunoscută şi apreciată din activitatea mea din trecut ca o şcoală de elită a Banatului, este şi azi sub conducerea dlui director Achim Grecu şi funcţionează cu un total de 6 posturi (4 bugetare şi 2 fixate), plus un post de maestra”. După ce se menţionează numele învăţătorilor şi repartizarea elevilor pe clase, inspectorul şcolar Ştefan Tătaru trage următoarele concluzii: “După ce am văzut şi celelalte clase am rămas cu convingerea că şcoala din Berzovia se menţine la nivelul ridicat al anilor trecuţi şi că se fac eforturi susţinute pentru progresul cerut vremii, oricare ar fi greutăţile prezentului. În general şcoala din Berzovia poate fi considerată astfel: bine înzestrată şi bine păstrată, legată de trecut, conştientă de prezent şi capabilă să înfrunte viitorul. Calificativul care a fost dat este “Foarte bine”.

Între anii 1959-1961 şcoala din Berzovia este condusă de profesor Biolănescu Florian, a cărui preocupare a fost pregătirea temeinică a elevilor, optimizarea vieţii culturale a tineretului şi elevilor, precum şi a mişcarii sportive din localitate.

La 1 septembrie 1961 conducerea şcolii este luata de profesorul Octavian Borcan, care funcţionează în acest post până la 1 aprilie 1971. Datorită organizării, coordonării şi controlului efectuat de către directorul şcolii învăţământul din Berzovia se ridică pe noi trepte; foarte mulţi din absolvenţii acestor ani reuşesc să termine studii medii şi universitare, devenind învăţători, profesori, medici, ingineri, tehnicieni, etc. contribuind apoi la locul lor de muncă.

După 1960 spaţiul existent în localitate nu mai corespundea cerinţelor învăţământului pentru ca s-a mărit numărul elevilor. De aceea la 23 iunie 1964 începe construcţia unei şcoli noi reuşindu-se ca până în luna noiembrie a aceluiaşi an construcţia să fie pusă sub acoperiş. Lucrările au continuat şi s-au încheiat în anul 1965, când, la 15 septembrie s-au dat în folosinţă primele 3 clase, iar la 7 februarie 1966 s-au dat în folosinţă toate cele 8 clase. În anul 1966 s-au finalizat lucrările şi la laboratorul şcolii, precum şi exeriorul întregii clădiri. La construirea şcolii au ajutat şi cetăţeni ai comunei, precum şi organele locale şi judeţene.

În anul 1992 şcoala dispunea de 12 săli de clasă, laborator, sală de sport şi 3 grupe de grădiniţă, fiind încadrate 3 educatoare, 7 învăţătoare şi învăţători, 10 profesori, din care 6 titulari şi 4 suplinitori şi un profesor de religie (preotul ortodox din comună Berbentea Petru). Conducerea şcolii era asigurată de dna Sîrbu Maria, care a fost din 1 septembrie 1980 până în vara anului 2003. Şcoala avea în anul 1990 aproximativ 250 de elevi în 13 clase.

“În general şcoala din Berzovia poate fi considerată astfel: bine înzestrată şi bine păstrată, legată de trecut, conştientă de prezent şi capabilă să înfrunte viitorul.”

Ştefan Tătaru, 1945, inspector şcolar